Breaking: CCR a decis că alocațiile trebuie dublate

Breaking: CCR a decis că alocațiile trebuie dublate
Curtea Constituțională dezbate legea de respingere a creșterii etapizate a alocațiilor copiilor / Foto: Mediafax
Publicat: 24/09/2020, 12:43

Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizarea Guvernului și decis că alocațiile copiilor trebuie dublate și nu crescute etapizat.

Judecătorii CCR au decis respingerea sesizării Guvernului privind legea care respinge Ordonanţa de urgenţă ce prevede creşterea etapizată a alocaţiilor copiilor, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.

Astfel, alocațiile copiilor trebuie să fie dublate.

Ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern prevedea o creştere de 20% de la 1 septembrie, iar următoarele creşteri să fie făcute de două ori pe an: 20% pe 1 ianuarie şi 1 iulie, până în 2022.

Legea prin care urmau să fie mărite alocaţiile a fost promulgată pe 14 ianuarie de preşedintele Klaus Iohannis.

Alocaţiile trebuiau să fie dublate de la 150 de lei la 300 de lei, respectiv de la 300 la 600 de lei pentru copiii cu dizabilităţi începând cu 1 martie, dar Guvernul Orban a emis o OUG pentru a proroga termenul din cauza lipsei de bani.

ȘTIREA INIȚIALĂ. Judecătorii CCR vor dezbate pe 24 septembrie sesizarea Guvernului Orban privind legea care respinge Ordonanţa de urgenţă care prevede creşterea etapizată a alocaţiilor copiilor, respectiv prima majorare de 20% din septembrie, a fost respinsă.

Ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern prevedea o creştere de 20% de la 1 septembrie, iar următoarele creşteri să fie făcute de două ori pe an, după cum urmează: creşteri de 20% pe 1 ianuarie şi 1 iulie, până în 2022, informează Mediafax.

Legea prin care urmau să fie mărite alocaţiile a fost promulgată pe 14 ianuarie de preşedintele Klaus Iohannis. Alocaţiile trebuiau să fie dublate de la 150 de lei la 300 de lei, respectiv de la 300 la 600 de lei pentru copiii cu dizabilităţi începând cu 1 martie, dar Guvernul Orban a emis o OUG pentru a proroga termenul din cauza lipsei de bani.

Premierul Ludovic Orban a spus în repetate rânduri că guvernul nu îşi permite dublarea alocaţiilor din cauza lipsei de bani de la bugetul de stat.

Atacul dur al lui Ciolacu: „Nu vă este rușine?”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a criticat demersul liberalilor de a ataca la CCR legea care respinge creșterea etapizată a alocațiilor: „Nu vă crapă obrazul de rușine? Acest guvern incompetent se luptă acum pe toate căile să nu dubleze alocațiile copiilor”.

„Dar chiar nu vă crapă obrazul de rușine?! Același Guvern incompetent care a făcut din deschiderea școlilor o mare bătaie de joc se luptă acum pe toate căile să nu dubleze alocațiile copiilor! Azi, peneliștii au contestat din nou la Curtea Constituțională legea votată de Parlament și promulgată de președintele Iohannis. Asta deși CCR le-a mai spus o dată că bat câmpii și că legea votată de PSD este perfect constituțională”, scria pe Facebook Marcel Ciolacu.

ALDE: „Ludovic Orban încearcă în continuare să îi mintă pe români cu privire la motivele pentru care nu au fost majorate pensiile, salariile și alocațiile”

Partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu vine cu noi acuzații la adresa Guvernului Orban, despre care precizează că minte românii cu privire la motivele pentru care nu au fost majorate pensiile și alocațiile.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal